Pe mine nimeni nu mă aşteaptă acasă!

Nu e o sentinţă sau o lipsă de alternative e şi mai rău - o decizie, o alegere dacă vreţi. Aşa a fost în cazul meu. Am vrut să văd dacă pot trece testul şi l-am trecut cu brio zic eu, pe unde cu "azi mii tare lene aşa că nu fac nimic", pe unde cu "eu nu pot deschide conserva asta (apropo, de ce nimeni nu vinde ananas în cutii de tinichea cu inel pentru deschidere?) aşa că azi mănînc omletă" au trecut 5 ani în care am învăţat să fiu independentă dar cel mai important să fiu responsabilă atît pentru mine cît şi pentru acţiunile proprii. Am învăţat să nu mă tem de decizii şi să planific totul pînă în cele mai mici detalii. Fac planuri şi visez iar apoi mă mobilizez pentru a le realiza. Eu mă  supăr şi tot eu mă calmez cu ideea că mîine voi fi iar pe linia de plutire şi revin spectaculos. Credeţi că sunt autosuficientă? Nici pe departe. Apropiaţii ştiu că cînd mă simt singură solicit atenţie, muuultă atenţie şi întotdeauna este cineva alături care să mi-o ofere. Nu pot spune cît de recunoscătoare sunt pentru asta.

Unde vroiam să ajung cu articolul asta? La singurătate! La genul ăla de singurătate în care chiar dacă eşti înconjurat de oameni te simţi oricum neînţeles. Şi nu ştiu ce e mai rău: prima sau a doua formă... E o contradicţie aici. 

Pe mine singurătatea m-a ajutat să mă definesc ca om în primul rînd iar apoi să înţeleg unde vreau să ajung şi cel mai important ce vreau de la alţii. Tocmai de asta nu am înţeles niciodată de ce atîta lume fuge de ea, de singurătate... Ca oricare alt lucru se termină pînă la urmă...

Perle

Promisesem cândva între 4 ochi sau poate în mai mulţi că nu mai ţin minte (de, mă lasă memoria) postul asta. Asta aşa, ca să mă asigur că aveţi parte şi voi de puţină bună dispoziţie. Adevărul e că la etapa de analiză a documentelor nu semăna deloc a voie bună materialul pe care vi-l prezint spre lectură. Cu ocazia asta a mai apărut o expresie celebră ce a stat pe buzele mele o întreagă săptămână (da, da, pe lângă celebrul „trebuie să plec”) pe care colegii mei n-o s-o uite uşor: incompetenţă!!!

Deci, să purcedem la lectură:

• Un oarecare consiliu raional a declarat în rapoarte sus şi tare că „prin promovarea unei politici pragmatice de modernizare şi redobândire a prestigiului mărfurilor produse la întreprinderile de pe teritoriul raionului, a permis ca volumul de producţie să crească la întreprinderile SC „Gabiny” şi SA „Galanta”. Eu una am o dilemă, clar că consiliul raional a plasat o comandă substanţială de ghete destinate probabil tuturor angajaţilor, da la succesul SA „Galanta” cum a contribuit? Cumpărând lenjerie? :-D 
• „S-au început lucrările de reconstrucţie a complexului sportiv la care în anul curent va fi dată în exploatare prima tranşă a stadionului” La faza asta chiar mi-a picat mandibula. Fără comentarii. 
• "Scopul proiectului: crearea unui complex de resurse utilizabile la nivel transfrontalier care să asigure dezvoltarea unei activităţi durabile în domeniul educaţiei excluzive, în beneficiul copiilor cu nevoi speciale". Lămuriţi-mă şi pe mine, de ce trebuie să cheltui bani pe educaţie excluzivă, când astfel de copii sunt deja excluşi şi marginalizaţi de societate, din păcate. 
• "La început de an de studii şcolile din raion şi oraş au reuşit să cuprindă cu şcoala toţi copii". 

Notă: toate expresiile sunt extrase din rapoartele anuale ale preşedinţilor de consilii raionale sau / şi strategii regionale de dezvoltare. Am păstrat contextul intact. Mai am pe undeva marcate astfel de perle, din păcate nu dispun de timp ca să răscolesc din nou toate dosarele.