Numai TIMPUL...

Era odată o insulă unde trăiau toate sentimentele umane: Buna Dispoziţie, Tristeţea, Înţelepciunea, Iubirea şi altele.

Intr-o zi sentimentele au aflat că insula se va scufunda în curând, aşa ca şi-au pregătit navele şi au plecat. Doar Iubirea a rămas până în ultimul moment. Când insula a început să se scufunde, Iubirea a hotărât să ceară ajutor.

Bogaţia a trecut pe lângă Iubire într-o barcă luxoasă şi Iubirea i-a zis:

-Bogaţie, mă poţi lua cu tine?

-Nu te pot lua, caci e mult aur şi argint în barca mea şi nu am loc pentru tine.

Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:
-Orgoliu, te rog, mă poţi lua cu tine?
-Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea strica nava.

Iubirea a rugat mai apoi Tristeţea, care trecea pe lânga ea:
-Tristeţe, te rog, lasă-mă să vin cu tine!
-Oh, Iubire, sunt atât de tristă încât simt nevoia să stau singură…

Chiar si Buna Dispozitie a trecut pe langa Iubire, dar era atat de multumita incat nu a auzit ca o striga.

Dintr-o data o voce a strigat:
-Vino, Iubire, te iau cu mine!

Era un batran cel care vorbise. Iubirea s-a simtit atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat a uitat sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand au sosit pe ţărm, batrânul a plecat.

Iubirea si-a dat seama cat de mult ii datora şi a întrebat Cunoaşterea:
-Cunoaştere, imi poţi spune cine m-a ajutat?
-Era Timpul…

-Timpul? s-a întrebat Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
Cunoaşterea, plină de înţelepciune, i-a răspuns:
-Pentru că numai Timpul e capabil să înţeleagă cât de importantă este Iubirea în viaţă…

P.S: din păcate nu cunosc autorul acestei poveşti atît de adevărate.