Eu fac parte din categoria oamenilor pentru care week-end-ul rezolvă toate problemele apărute peste săptămână. Până şi lenea îmi trece şi mai că m-aş apuca de lucrat da mă abțin. Dacă mai stau un sfert de oră fără ocupație mă prin la ideea că eh, mi-a cam trecut pornirea aşa că fac luni când ajung la birou că doar nu moare nimeni în 2 zile, nu?
Nu ştiu cum e la alţii, da eu încă-s în sărbători deci lenea mea e motivată. Toată iarna e o continuă sărbătoare pentru mine: Crăciun, Revelion, o mulţime de zile de naştere în definitiv, se termină abia la începutul primăverii când chiar mă apuc de lucru.
Nu mai ţin minte cum era în copilărie cu iarna. Ştiu doar că mă cam supărau compunerile pe tema asta. Mă rog, pe atunci dar şi acum sunt de aceeași părere: de ce să pierzi timp preţios scriind despre ceva când poţi să savurezi din plin clipele astea unice?
Iarna asta e de poveste, exact aşa cum era în copilărie: cu zăpadă cât gardul, cu ger ce pişcă de obrăjori şi atâta feerie în fulgii ce par să nu se ducă degrabă de peste Chişinău. Aşa să fie!
Este pentru prima dată când conştientizez că îmi place iarna, chiar dacă traficul în Chişinău e dificil în această perioadă iar eu trebuie să o fac pe şoferiţa, că de, şoferul meu preferat e bolnav şi încă şi în examene aşa că din poziţia de co-pilot am ajuns eu însămi în faţa volanului (eu mă cam temeam de traficul din Chişinău, se vede că nu am avut scăpare totuşi).
Bănuiţi că m-am îndrăgostit? Eh, da, din nou! Doar că este pentru prima dată. E clar de cine, nu? ;)
Postări
