sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Dacă n-ai iubi...




Iubesc dimineţile răcoroase de toamnă, dupăamiezile însorite şi amurgurile tîrzii; copacii despletiţi şi frunzele galbene de pe alei. Iubesc pînă şi zilele de luni pentru posibilitatea unui nou început dar şi toate deadline-urile şi zilele încărcate pentru mobilizarea pe care o generează.

Iubesc oamenii din viaţa mea: cei care vin şi pleacă, care mă rănesc sau imi bucură sufletul, care mă făc să mă simt importantă, îmi sunt alături, mă dezamăgesc sau şi mai rău mă ignoră.

Iubesc! Şi asta îmi dă puterea de a găsi în adîncul sufletului liniştea şi pacea de care am nevoie, puterea de a lupta şi de a renaşte atunci cînd e cazul.

Ştiu că pot fi privită cel puţin ciudat şi pot fi învinuită (pe bună dreptate) de superficialitate, dar spuneţi-mi şi voi cum altfel se poate trăi la 22 de ani?

5 comentarii:

  1. De ce superficialitate... Nu e nimic superficial in ceea ce simti cu-adevarat!

    RăspundețiȘtergere
  2. ce frumos ai scris, Iulia! Am citit cu plăcere. Şi despre ce superficialitate vorbeşti? Nici eu nu am înţeles..

    RăspundețiȘtergere
  3. Vorbeam de superficialitate întrucît toate "iubirile" născute peste noapte sunt efemere şi deci superficiale. Partea raţională din mine înţelege perfect lucrul asta. Iubirile adevărate sunt cele construite în ani lungi şi care durează o veşnicie.

    Eugen,

    ai dreptate, superficialitatea nu are ce căuta în iubirile adevărate, indiferent de ce tip sunt ele.

    Irina,

    mulţumesc mult, drăguţă ca întotdeauna...

    RăspundețiȘtergere
  4. bine, da' nu caut să fiu drăguţa la tine pe blog, comentez pentru că-mi place (cum scrii, nu să comentez desigur :D) şi firea ta îmi place.

    :)

    Să ai o zi bună.

    RăspundețiȘtergere
  5. Irina,

    mulţumesc mult.
    Tu eşti drăguţă prin definiţie, nu doar la mine pe blog >:D<

    RăspundețiȘtergere