Nu mă întrebaţi cum are trebui să arate soacră-mea că nu ştiu. Eu nu ştiu nici măcar cum trebuie să arate bărbatul viselor mele (aşa sunt eu mai nehotărâtă :-) ). În schimb ştiu că voi rămâne în relaţii amiabile cu ea indiferent de circumstanţe (cel puţin voi încerca). De altfel sunt ferm convinsă că nici nu va fi cazul.
E clar, percepţia „dragostea faţă de soacră se măsoară în km” e foarte adînc înrădăcinată, eu nu am de gînd să contest lucrul asta, aşa o fi dacă zice lumea. Subiectul soacrelor nu m-a preocupat şi nici nu mă preocupă, nu încă deşi trebuie să recunosc că m-a atins de cîteva ori.
În anul II de facultate eram la un retreat[1] al Băncii Mondiale în Turcia. După sesiuni în plen şi ateliere de lucru ieşeam seara la plimbare în oraş, excursii sau cine oficiale în restaurantele Istanbulului. Soluţionam probleme capitale pentru tinerii din ECE[2] nu glumă.
În una din seri am descoperit coroane imense de flori vii la intrarea în restaurantul unde urma să luăm cina. Surprinşi îl luam la întrebări pe ghid care explică imediat că e vorba despre cadouri de nuntă. Şi ca să ne intrige şi mai tare începe să ne povestească tradiţiile turceşti ce ţin de această sărbătoare. La nuntă nu sunt admise soacrele că cică aduc ceartă şi neînţelegeri în tânăra familie. Discriminare oameni buni! Adică socrii da, iar soacrele stau acasă şi pierd ocazia de aşi vedea odraslele căsătorindu-se. Mă rog, treaba lor cu tradiţiile lor, da’ trebuie să recunoaştem că turcii au motive plauzibile ținând cont de numărul de bancuri despre soacre dar şi de poveştile de groază venite din anturajul nostru.
În ultimul timp s-au cam înteţit discuţiile astea la birou. Până şi criza economică păleşte pe lângă subiectul „soacrelor”. Există şi motive. Mai nou: Realitatea FM critică intens faptul că Filat a îndrăznit să-şi felicite soacra în direct la Pro TV (se pare că este un subiect de interes larg de vreme ce unul dintre cele mai echidistante posturi îl abordează) iar concluzia noastră unanimă este clară: Primul ministru e cel puţin curajos dacă nu ginerele ideal.
Până atunci însă îi las pe ai mei (colegii de serviciu) să bîrfească liniştiţi despre soacrele proprii sau cele celebre (da, da, bărbaţii bîrfesc mai mult decît femeile, părerea mea, acuma nu daţi cu parul…) iar eu continuu să zîmbesc la subiectele astea de discuție. Poate într-o zi o să-mi schimb atitudinea…
[1] Reuniune neformală a membrilor unui grup/organizaţie cu scopul de consolidare a echipei şi/sau discutare a aspecte de activitate a organizaţiei
[2] Europa Centrală şi de Est
E clar, percepţia „dragostea faţă de soacră se măsoară în km” e foarte adînc înrădăcinată, eu nu am de gînd să contest lucrul asta, aşa o fi dacă zice lumea. Subiectul soacrelor nu m-a preocupat şi nici nu mă preocupă, nu încă deşi trebuie să recunosc că m-a atins de cîteva ori.
În anul II de facultate eram la un retreat[1] al Băncii Mondiale în Turcia. După sesiuni în plen şi ateliere de lucru ieşeam seara la plimbare în oraş, excursii sau cine oficiale în restaurantele Istanbulului. Soluţionam probleme capitale pentru tinerii din ECE[2] nu glumă.
În una din seri am descoperit coroane imense de flori vii la intrarea în restaurantul unde urma să luăm cina. Surprinşi îl luam la întrebări pe ghid care explică imediat că e vorba despre cadouri de nuntă. Şi ca să ne intrige şi mai tare începe să ne povestească tradiţiile turceşti ce ţin de această sărbătoare. La nuntă nu sunt admise soacrele că cică aduc ceartă şi neînţelegeri în tânăra familie. Discriminare oameni buni! Adică socrii da, iar soacrele stau acasă şi pierd ocazia de aşi vedea odraslele căsătorindu-se. Mă rog, treaba lor cu tradiţiile lor, da’ trebuie să recunoaştem că turcii au motive plauzibile ținând cont de numărul de bancuri despre soacre dar şi de poveştile de groază venite din anturajul nostru.
În ultimul timp s-au cam înteţit discuţiile astea la birou. Până şi criza economică păleşte pe lângă subiectul „soacrelor”. Există şi motive. Mai nou: Realitatea FM critică intens faptul că Filat a îndrăznit să-şi felicite soacra în direct la Pro TV (se pare că este un subiect de interes larg de vreme ce unul dintre cele mai echidistante posturi îl abordează) iar concluzia noastră unanimă este clară: Primul ministru e cel puţin curajos dacă nu ginerele ideal.
Până atunci însă îi las pe ai mei (colegii de serviciu) să bîrfească liniştiţi despre soacrele proprii sau cele celebre (da, da, bărbaţii bîrfesc mai mult decît femeile, părerea mea, acuma nu daţi cu parul…) iar eu continuu să zîmbesc la subiectele astea de discuție. Poate într-o zi o să-mi schimb atitudinea…
[1] Reuniune neformală a membrilor unui grup/organizaţie cu scopul de consolidare a echipei şi/sau discutare a aspecte de activitate a organizaţiei
[2] Europa Centrală şi de Est
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu