sâmbătă, 26 decembrie 2009

Sărbători fericite!

Iată-ne ajunşi şi la finalul unui nou an. Are importanţă care? Pentru mine nu! E doar un an pe care îl păstrez viu în memorie pentru oamenii pe care i-am redescoperit, pentru clipele unice şi dimineţile însorite dar şi petru adevărurile dure pe care le-am conştientizat. De fapt e pentru prima dată cînd sunt pregătită să trec pragul unui an cu atîtea întrebări neclarificate, cu atîtea răspunsuri pe care nu le-am primit încă. De fapt nici nu sunt sigură că le-am adresat corect sau că am fost pregătită pentru răspunsuri. M-am temut de prea multe lucruri. Nu ştiu dacă am realizat ceva anume în anul care s-a scurs ştiu doar că am învăţat multe şi conştientizat o mulţime de alte aspecte, uimitor de multe, chiar şi pentru mine. Dar urmează un nou început şi asta mă face să cred că vor exista posibilităţi de a corecta unele lucruri.


Prin prezentul articol vreau să mulţumesc celor ce mi-au fost alături virtual, fiind oaspeţi fideli ai acestei case dar şi fizic în viaţa de zi cu zi. Vreau să ştiţi că prezenţa voastră este importantă pentru mine. Mulţumesc pentru că mi-aţi fost alături împărtăşind preocupările şi gândurile mele, susţinîndu-mă şi inspirîndu-mă în momente critice. A fost plăcut să vă redescopăr şi să comunic cu voi.


Să aveţi un an frumos, plin de împliniri şi realizări; lumină pe chip şi în suflet, dedicare pentru lucrurile şi oamenii importanţi din vieţile voastre, puterea de a vă urma visele şi curajul de a înfrunta micile probleme ale vieţii.


La Mulţi Ani şi Crăciun Fericit!!!

joi, 17 decembrie 2009

Gîndul acestei zile

Nu este nimic mai vulnerabil decît o femeie puternică

luni, 14 decembrie 2009

Tradiţie


Ziceam anterior că am început să fac ordine în viaţa mea, în priorităţi, în aşteptări şi planuri pentru viitorul apropiat. Drept că nu întotdeauna mă ţin de cuvînt. Peşte sunt şi asta explică totul. Deci să nu vreţi prea multă seriozitate de la mine, cel puţin nu în afara orelor de serviciu (apropos, le ştie careva că eu timp de 3 ani aşa şi nu m-am dumirit?)

Bun, ziceam că începem o tradiţie: nu pe cea de vineri că eu le urăsc (la ziua de vineri mă refer). Dacă vreţi divertisment la sfârșit de săptămână vă rog frumos să poftiţi în ospeţie la Irina (http://irinacroitor.blogspot.com/). La mine tradiţia începe de luni, cu muzică bună evident, altceva nici nu mă poate motiva să mă apuc de lucru. Bine, mai sunt vre-o două :-), da asta e cea mai accesibila soluţie. Deci dacă sunteţi şi voi ca mine: vulcanici iar uneori leneşi încât te miri pentru ce merite omul asta mai primeşte salariu, vă invit la o ceaşcă de ceai sau poate cafea pentru unii şi … motivare. Nu uitaţi: echipele din care faceţi parte au mare nevoie de voi, de stat nici nu mai spun :-) că aici deja miroase a calcule matematice.

Să aveţi o săptămână frumoasă şi productivă pentru că e ultima lucrătoare din acest an (pentru unii).



Raindrops Keep Falling On My Head
Asculta mai multe audio Muzica

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Numai TIMPUL...



Era odată o insulă unde trăiau toate sentimentele umane: Buna Dispoziţie, Tristeţea, Înţelepciunea, Iubirea şi altele.

Intr-o zi sentimentele au aflat că insula se va scufunda în curând, aşa ca şi-au pregătit navele şi au plecat. Doar Iubirea a rămas până în ultimul moment. Când insula a început să se scufunde, Iubirea a hotărât să ceară ajutor.

Bogaţia a trecut pe lângă Iubire într-o barcă luxoasă şi Iubirea i-a zis:

-Bogaţie, mă poţi lua cu tine?

-Nu te pot lua, caci e mult aur şi argint în barca mea şi nu am loc pentru tine.

Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:
-Orgoliu, te rog, mă poţi lua cu tine?
-Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea strica nava.

Iubirea a rugat mai apoi Tristeţea, care trecea pe lânga ea:
-Tristeţe, te rog, lasă-mă să vin cu tine!
-Oh, Iubire, sunt atât de tristă încât simt nevoia să stau singură…

Chiar si Buna Dispozitie a trecut pe langa Iubire, dar era atat de multumita incat nu a auzit ca o striga.

Dintr-o data o voce a strigat:
-Vino, Iubire, te iau cu mine!

Era un batran cel care vorbise. Iubirea s-a simtit atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat a uitat sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand au sosit pe ţărm, batrânul a plecat.

Iubirea si-a dat seama cat de mult ii datora şi a întrebat Cunoaşterea:
-Cunoaştere, imi poţi spune cine m-a ajutat?
-Era Timpul…

-Timpul? s-a întrebat Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
Cunoaşterea, plină de înţelepciune, i-a răspuns:
-Pentru că numai Timpul e capabil să înţeleagă cât de importantă este Iubirea în viaţă…

P.S: din păcate nu cunosc autorul acestei poveşti atît de adevărate. 

marți, 8 decembrie 2009

Criză... de timp

Marchez zilnic în semne de carte zeci de linkuri cu analize economice, cărţi, articole sau cercetări efectuate cu gândul că voi reveni la ele mai târziu când voi avea timp. Am copiat din internet colecţii întregi de cărţi, pe unele chiar le-am imprimat dar nu am mai apucat să le citesc.

Uneori oamenii din jurul meu mă instigă, alteori eu însumi sunt vinovată. Nu pot să trec pe alături. Gândesc mereu că va veni o zi în care chiar voi avea nevoie de o anumită informaţie şi nu o voi putea găsi. Ce-i în computerul meu e sigur, restul e tehnologie. Din aceleaşi considerente am adunat o colecţie de filme dragi sufletului, filme vechi, pe care le-am găsit cu greu prin internet, le-am revăzut iar acum îmi este atât de greu să iau decizia de a le şterge.

Ultima escapadă a fost cu campania „O carte pentru biblioteca ta” lansată de „Timpul”. Aici chiar nu sunt vinovată! M-am trezit cu un apel pe la 6 dimineaţa în care eram întrebată:

- Tu vrei carte?
- Carte? Ce-i cu tine? Ce fel de carte la 6 dimineaţa?
- Carte din colecţia „Timpul”. Hai zi repede că eu sunt la chioşc.
- Cumpără! O să citesc când ies la pensie!

Am spus asta mecanic, fără să mă gândesc dacă am sau nu nevoie, dacă am citit-o sau nu. Nici măcar nu am reţinut bine titlul cărţii.

În colecţia asta am găsit şi cărţi pe care le-am recitit cu plăcere (Maytrei de exemplu) dar şi cărţi de care am fost dezamăgită (Biografii necenzurate a oamenilor celebri), dar le-am cumpărat pe toate fără urmă de regret. Ştiu că va veni şi timpul lor.

Mă grăbes întotdeauna să citesc cît mai mult, să reuşesc cît mai multe şi oricît de mult nu aş încerca am în permanenţă senzaţia că îmi scapă o groază de lucruri. Deja nu mai reacţionez de loc la faza: „Cum tu nu ştii asta?!” şi răspund de fiecare dată la fel : „Sunt prea tînără (a se citi proastă)! Ehe, las’ că recuperez eu!” Sunt surprinsă cum unii reuşesc să facă atîtea. Îi admir sincer.

Sunt încă atîtea obiective în lista mea de priorităţi, încît nu ştiu dacă ajunge o viaţă pentru toate astea. Da’ să le luăm pe rînd. Cred că încep cu concediul, nu?

miercuri, 2 decembrie 2009

Pentru că există şi astfel de zile


Săptămâna asta e foarte încărcată, de fapt aşa e de mai bine de 1 an. Tot zic termin activitatea asta şi libertateeee. Da de unde că apare imediat alt proiect şi sunt surprinsă să constat că mă trezesc vineri iar cu o agendă încărcată pentru săptămâna viitoare. Nu mă plâng, îmi place să fiu atât de ocupată dar cel mai important să mă simt utilă. Eh, şi cât sunt de fericită când totul iese aşa cum vreau şi iese că n-are încotro! Aduce a “daţi-mi voie să mă laud?” Aşa e, nu greşiţi de loc. Ştiu că nu-i frumos, da dacă nu eu apu’ cine? :-)


Ziceam totuşi că ziua asta le întrece pe toate. Toată lumea vrea ceva de la mine, am încurcat zilele de desfăşurare a jocului de dezbateri şi i-am dus în eroare pe alţii, m-am trezit că deja e 15:00 iar eu aveam o şedinţă în alt capăt al oraşului la ora asta, computerul nu mă mai ascultă: are nevoie de 3 minute să deschidă un oarecare fişier. Mă plâng specialistului IT iar asta face ochi mari: „Auzi tocmai 4 USB-uri deodată, tu ce crezi că el e ca tine, menţine 5 conversaţii în acelaşi timp?!”Am vrut să-i întrerup pledoaria şi să-i zic că greşeşte, de fapt sunt 6: una pe skype cu mama da m-am abţinut, nu ştiu cum de.



Şi cum asta nu era suficient mi-am strivit şi ochelarii, aşa că i-am lăsat baltă pe ai mei la birou şi am pornit în căutarea unui atelier de reparaţii. Până seara m-am prins la ideea că se poate trăi şi fără ei aşa că încă mă gândesc dacă merg sau nu să-i iau înapoi.



Sper că mâine va fi o zi mai liniştită, ştiu, ştiu n-are de unde, da lăsaţi-mă să visez! Viaţa e totuşi minunată!


Ah, da, era să uit, când se prevăd achizițiile de memorie operativă, cumpăraţi-mi vă rog şi mie măcar 2 GB, că cea din dotare mă cam lasă :-).