Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste

Ce simţi cînd un copil pe care nici măcăr nu îl cunoşti îţi zîmbeşte? Ciudat sau nu mie mi se întîmplă asta zilnic. Poate pentru ca traversez cîte 2 parcuri pînă a ajunge acasă sau la serviciu. Într-un fel sau altul deja m-am obişnuit, nici nu le mai dau importanţă, deşi trebuie să recunosc că zîmbetul lor îmi face ziua mai frumoasă. 

Astăzi însă mi s-a întîmplat ceva cu totul deosebit. Fetiţa unui cunoscut pe care l-am întîlnit în plină stradă în timp ce eu păream mai preocupată de frunzele îngălbenite atît de frumos a început să alerge spre mine cu braţele deschise. Mi-a sărit în braţe, ma cuprins şi mi-a spus natural şi simplu „te iubesc nana”. Atîta sinceritate în vocea şi zîmbetul ei larg, atîta seninătate în ochişorii ei mici şi migdalaţi de copil la doar 2 anişori încît am fost şi eu imediat copleşită de emoţii. Nu imi este fină, sunt pur şi simplu bună prietenă cu părinţii ei cu care mă văd destul de des şi cu toate astea acest copil s-a ataşat de mine, spunînd cel mai probabil „nana” tuturor oamenilor importanţi din anturajul ei. Asta chiar m-a dat peste cap. Am înţeles imediat că iubirea adevărată nu are limite şi că ea e cu atît mai intensă cu cît este privită prin ochi de copil. 

Nu ştiu cîţi dintre noi ar avea curajul să spună exact ce simt sau cred cu atîta seninătate, cu acelaşi zîmbet larg pe buze chiar cu riscul de a fi respinşi. Nici nu vreau să-mi imaginez cîţi oameni nu am mai ajuns niciodată să comunice eficient sau să aibă o relaţie doar pentru că nu au avut curaj să spună lucrurilor pe nume.

În privinţa asta aş prefera să fiu copil, să nu mă tem de reacţiile celor din jur, să spun ceea ce simt sau cred fără teama de a fi judecată sau respinsă.